Apus...

Cum este numerotata viata? Cu totii stim cand incepe. Cu totii credem in ea. Dar oare stie cineva cand anume aceasta va lua sfarsit?
M-am nascut.Si traiesc. De ani de zile umblu prin sfera lui "maine", "maine" ce continua cu constiinciozitate sa apara si sa se extinda in toata amploarea lui. M-am obisnuit sa cred si sa-mi indrept toata atentia spre ceea ce inseamna el. Si visez. Ma pierd intr-o lume pe care doar eu o pot contura. O stiu aproape si o simt. E ceea ce se cheama "speranta viitoare". Ca om, incep sa-mi dau seama de drumul pe care trebuie sa-l aleg. Am ajuns in fata unei intersectii evidentiate de mai multe cai marcate sugestiv. Pe una dintre ele scria :" Urmeaza-ma, eu sunt destinul. Merg mana in mana cu fericirea". Alta destainuia numele "necunoscutului"si se completa cu niste slove arhaice intiparite pe o piatra de marmura :"undeva, ceva incredibil astepata sa fie descoperit". Pe alta scria: "Atentie! Daca ai bagaje, lasa-le la intrare. Eu sunt viata. Pe mine nu ma poti urma decat daca esti pregatita pentru un drum greu si anevoios.Te avertizez: nu e usor. La un moment dat drumul se va ingusta atat de tare incat vei alege sa te intorci. Nici spinii nu te vor incuraja sa continui.Si nici lacrimile tale nu vor fi putine...Dar spera. Eu sunt singura cale ce se continua in vesnicie.La mijlocul drumului te vei intalni cu un Om. Exact cand va fi mai greu, El te va lua de mana.Nu descuraja! Alege...". Priveam la cele trei drumuri. Toate promiteau. Cu toate astea, teama de esec ma indemna sa aleg "destinul si fericirea". Ceva in mine imi spunea: "daca vei cadea, o vei lua de la capat...chiar daca nu poti controla destinul, fericirea iti va bate mereu la usa." Oare asta e drumul meu?ma gandeam. Oare este ceea ce am visat?Voi fi implinita daca voi fi fericita? Nu...totul e trecator. Nu asta este drumul meu. E prea lat. E prea simplu; si nu merita...
M-am uitat inspre "necunoscut". Sa incerc? Mi-e teama. S-ar putea sa nu stiu cum sa fac fata. Poate va fi intuneric. Si poate voi cadea.Poate nu ma voi mai putea intoarce. Unde voi ajunge? Daca inaintez pe calea misterului, ce va mai fi pentru mine enigma trairii si a vietii atunci cand voi ajunge la capat? Deznadajduita, m-am asezat la rascruce de drumuri. Si am privit spre ultima cale ramasa. Inima mea brazdata de intrebari fara raspuns ma indemna sa privesc inainte. Inainte era viata. Am privit in sus si am vazut o lumina stralucitoare. Era soarele ce lumina cu putere cararea cea mai ingusta. Simteam cum inima mi se incalzeste...simteam ca pot spera. M-am ridicat si am pornit...
Au trecut ani de zile de atunci; si inca merg. La inceput a fost usor; sau cel putin asa credeam eu. Insa, pe masura ce inaintam ma izbeam de diferite obstacole... M-am intalnit si cu acel Om. Si m-a luat de mana atunci cand simteam ca nu mai pot inainta singura. Cand l-am privit prima oara, am simtit ca Il cunosc. Dar nu stiam de unde. Chipul Lui, era bland iar mana lui era marcata de urma unui cui...Impreuna cu El, am mers o buna bucata de drum. Soarele ne-a luminat mereu calea oferindu-ne lumina si caldura.Dar acum, ajunsa intr-un anumit punct al drumului ma intreb: oare cat va mai lumina pentru mine?Cand va apune, cum voi fi eu?In picioare, sau jos? Pusa fata in fata cu inevitabilul adevar mi-am dat seama ca nu sunt singura; si ca ingrijorarea poate astepta. I-am zambit Omului de langa mine si am continuat sa merg.Sa mergem. Impreuna. O liniste interioara m-a curpins in totalitate in momentul in care mintea mea a realizat ca Cel ce ma tinea de mana in momentele dificile era Isus. Acel Isus care m-a iubit, ma iubeste si ma va iubi intotdeauna cu o dragoste neconditionata!