Imi dati voie?

Vreau sa visez. Imi dati voie?Si daca nu imi dati, tot o voi face. "Haide, desprinde-te.Incet, uita...Incet, ridica-te...".Nu, stai; opreste-te aici! Nu imi vorbi pentru ca nu ne stim. Tu si eu, suntem diferiti. Traim in lumi diferite. Cu toate astea, uite, recunosc:ai si tu dreptate. Si eu si tu suntem oameni. Si visam...Ne permitem din cand in cand sa alunecam pe panta aceasta neinteleasa a contemplarii adancite, reusind astfel performanta evadarii din cotidian.Temporar, bineinteles.Dar o facem.
Acum e tarziu.Se intuneca. Afara, dar si inauntru...Vreau sa pasesc pe lunga carare ce imi sta in fata. Oare este timp? Mi-e frica si nu pot intelege de ce. "La urma urmei, e singura scapare", imi spun...Trebuie sa o fac. Vreau sa ma plimb... E atat de complicat procesul de inaintare? Doar stiu unde ma aflu. De ce imi vine greu sa "fac pasi"?Ar trebui sa pricep odata si odata ca e ceva care ma cheama...ma indeamna sa ajung acolo.

"Ce mai astepti?Nu te-ai saturat sa dai drumul lacrimilor? Inchide ochii pentru o clipa si vei vedea cum totul va capata sens". Sa ii inchid? Mi-e frica...Va trebui sa ii deschid din nou. Si atunci, cum va fi?Cum voi vedea lumea aceasta atat de rece?Nimic nu va mai fi la fel...Si totusi, aceasta este realitatea.Trebuie sa o accept. Si daca pot face ceva, sa fac! Dar nu stiu...nu reusesc sa ma desprind; poate ca nu e acesta momentul, nu e aceasta alegerea...

"Cum adica?Renunti?Nu se poate. Cine seamana cu lacrimi, cu bucurie va secera..."
E foarte frig afara...As vrea sa pot dezlega misterele ce ma tintuiesc aici, in lumea mea. As vrea sa pot sa ma plimb. Dar e tarziu...si din nou, e frig afara.Daca totusi o pornesc pe drum, stiu oare incotro sa merg? As vrea sa stiu..."Sunt atat de om! "imi spun. Si ce?E rau? Putini sunt. Oamenii se schimba...sunt atat de preocupati de ei insisi..Uita care este adevaratul lor statut.Cu totii suferim. Tuturor ne este greu sa acceptam realitatea atunci cand ne izbeste si n-o mai putem intelege. Te-am avertizat la inceput, ti-am spus clar: "suntem diferiti". Dar te rog, nu renunta...Nu renunta la idealurile tale, nu renunta la ceea ce esti tu in esenta ta umana.

Stiu prea bine ca vrei sa te plimbi acum. Si eu vreau. Dar e tarziu...Si e frig afara...Deci ai putina rabdare, esti om. Si esti limitat.Acum sunt aici si voi mai fi ceva vreme. Desi e greu si nu inteleg, as vrea sa ma desprind pentru o clipa. As vrea sa visez. Imi dai voie?

Unde iti vei petrece vesnicia?

Suntem oameni. Fiinte trecatoare. Fire de iarba ce se clatina in bataia vantului... Suntem obisnuiti sa trecem prin viata cu capul sus si cu fruntea inainte, imbratisand mereu aceeasi expresie binecunoscuta de toti :" Este timp". Desigur... Este timp. Este timpul sa realizam ca de fapt nu stim daca mai este timp.
"Sunt prea tanar! Ceea ce fac acum imi asigura viitorul. Mai intai de toate contez eu: viata mea, cariera mea. Eu!" Dar eu, cine sunt? Sunt oare eu, stapan pe viata mea? Sunt eu cel care decide momentul in care voi pleca de aici? Acum traiesc, respir, exist. Dar sunt o floare ce se ofileste incet. Un abur ce se inalta usor spre cer. Mi-am inceput aici misiunea de calator. Doar pentru o scurta perioada. Faptul ca traiesc, nu inseamna ca am o viata ce imi apartine. Mai degraba am o viata de care sunt raspunzator si pentru care voi raspunde intr-o buna zi. Cum putem fi siguri ca este timp? De unde stim ca nu aceasta este ultima clipa a vietii noastre? Dupa ce plecam, ce ramane dupa noi?Ce luam cu noi? Nimic...tot ce avem, tot ce detinem acum, aici, sunt simple lucruri efemere...lucruri ce ne-au fost date pentru o scurta perioada de timp.
Daca aceasta este ultima ta zi? Ce vei face? Unde iti vei petrece vesnicia? Exista o singura Cale, un singur Adevar, o singura Viata. Nimic nu este mai demn, mai minunat decat sa traiesti cu Isus. " Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine". Nimic nu este mai nobil decat sa mori pentru Isus, pentru ca El spune:"Eu sunt Invierea si Viata". Da, Isus te iubeste. Te iubeste atat de mult incat si-a dat viata pentru a te salva. El este acolo, gata sa te prinda de mana si sa te ridice din abisul disperarii. Nu renunta! Inca mai este timp. Alege sa investesti in ceea ce ai. Viata ta e a ta, dar nu iti apartine...
Cineva ma intreba odata de ce imi este frica. A fost o intrebare neasteptata de accea, fara ezitare am spus. "Nu ma pot teme de lucrurile trecatoare. La urma urmei, toate au un inceput...si toate au un sfarsit. De ceea ce imi este cu adevarat frica este o viata netraita. O viata netraita cu speranta in ceea ce urmeaza dupa..."
In graba ta,calatorule, opreste-te aici. Acum e momentul sa te gandesti la cat de ireversibil este timpul. Un Om te iubeste si te striga astazi pe nume :" Esti al meu!Vino, inca este timp"...

Apus...

Cum este numerotata viata? Cu totii stim cand incepe. Cu totii credem in ea. Dar oare stie cineva cand anume aceasta va lua sfarsit?
M-am nascut.Si traiesc. De ani de zile umblu prin sfera lui "maine", "maine" ce continua cu constiinciozitate sa apara si sa se extinda in toata amploarea lui. M-am obisnuit sa cred si sa-mi indrept toata atentia spre ceea ce inseamna el. Si visez. Ma pierd intr-o lume pe care doar eu o pot contura. O stiu aproape si o simt. E ceea ce se cheama "speranta viitoare". Ca om, incep sa-mi dau seama de drumul pe care trebuie sa-l aleg. Am ajuns in fata unei intersectii evidentiate de mai multe cai marcate sugestiv. Pe una dintre ele scria :" Urmeaza-ma, eu sunt destinul. Merg mana in mana cu fericirea". Alta destainuia numele "necunoscutului"si se completa cu niste slove arhaice intiparite pe o piatra de marmura :"undeva, ceva incredibil astepata sa fie descoperit". Pe alta scria: "Atentie! Daca ai bagaje, lasa-le la intrare. Eu sunt viata. Pe mine nu ma poti urma decat daca esti pregatita pentru un drum greu si anevoios.Te avertizez: nu e usor. La un moment dat drumul se va ingusta atat de tare incat vei alege sa te intorci. Nici spinii nu te vor incuraja sa continui.Si nici lacrimile tale nu vor fi putine...Dar spera. Eu sunt singura cale ce se continua in vesnicie.La mijlocul drumului te vei intalni cu un Om. Exact cand va fi mai greu, El te va lua de mana.Nu descuraja! Alege...". Priveam la cele trei drumuri. Toate promiteau. Cu toate astea, teama de esec ma indemna sa aleg "destinul si fericirea". Ceva in mine imi spunea: "daca vei cadea, o vei lua de la capat...chiar daca nu poti controla destinul, fericirea iti va bate mereu la usa." Oare asta e drumul meu?ma gandeam. Oare este ceea ce am visat?Voi fi implinita daca voi fi fericita? Nu...totul e trecator. Nu asta este drumul meu. E prea lat. E prea simplu; si nu merita...
M-am uitat inspre "necunoscut". Sa incerc? Mi-e teama. S-ar putea sa nu stiu cum sa fac fata. Poate va fi intuneric. Si poate voi cadea.Poate nu ma voi mai putea intoarce. Unde voi ajunge? Daca inaintez pe calea misterului, ce va mai fi pentru mine enigma trairii si a vietii atunci cand voi ajunge la capat? Deznadajduita, m-am asezat la rascruce de drumuri. Si am privit spre ultima cale ramasa. Inima mea brazdata de intrebari fara raspuns ma indemna sa privesc inainte. Inainte era viata. Am privit in sus si am vazut o lumina stralucitoare. Era soarele ce lumina cu putere cararea cea mai ingusta. Simteam cum inima mi se incalzeste...simteam ca pot spera. M-am ridicat si am pornit...
Au trecut ani de zile de atunci; si inca merg. La inceput a fost usor; sau cel putin asa credeam eu. Insa, pe masura ce inaintam ma izbeam de diferite obstacole... M-am intalnit si cu acel Om. Si m-a luat de mana atunci cand simteam ca nu mai pot inainta singura. Cand l-am privit prima oara, am simtit ca Il cunosc. Dar nu stiam de unde. Chipul Lui, era bland iar mana lui era marcata de urma unui cui...Impreuna cu El, am mers o buna bucata de drum. Soarele ne-a luminat mereu calea oferindu-ne lumina si caldura.Dar acum, ajunsa intr-un anumit punct al drumului ma intreb: oare cat va mai lumina pentru mine?Cand va apune, cum voi fi eu?In picioare, sau jos? Pusa fata in fata cu inevitabilul adevar mi-am dat seama ca nu sunt singura; si ca ingrijorarea poate astepta. I-am zambit Omului de langa mine si am continuat sa merg.Sa mergem. Impreuna. O liniste interioara m-a curpins in totalitate in momentul in care mintea mea a realizat ca Cel ce ma tinea de mana in momentele dificile era Isus. Acel Isus care m-a iubit, ma iubeste si ma va iubi intotdeauna cu o dragoste neconditionata!

Ce fel de inimi avem?

"Pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur.

Acum au cruce de aur si inima de lemn..."

Oare am stat vreodata sa ne gandim serios la viata noastra?La cine suntem noi de fapt, in ciuda a ceea ce dam de inteles ca am fi?Cat ni s-a dat?Cat daruim?Pastram ascuns in adancul sufletelor noastre o realitate pe care nu o recunoastem neaparat, dar care inevitabil si-a facut loc undeva in noi, deci a devenit esenta ce ne formeaza ca si oameni.Am fost creati sa invatam cum sa devenim fiinte rationale.Si ferice de noi,majoritatea am inteles ca a fi om, conteaza mai mult decat orice altceva.Prin ratiune suntem castigati pentru ca de multe ori ea este cea care ne impinge la eliberarea de noi insine.Viata a devenit din ce in ce mai aglomerata.Daca stam sa ne gandim bine, nu mai exista deloc timp.Timp pentru familie, pentru casa, pentru prieteni, pentru biserica si multe altele.Adevaratele prioritati s-au pierdut printre amanunte si astfel,inconstient,am fost transformati.Nu a fost si nu va fi niciodata vina noastra.Nu exista obstacole destul de puternice care ne-ar putea impiedica sa vedem circumstante la tot pasul.Dar de ce sa ne oprim numai la ele?Am uitat oare sa iesim seara sa privim apusul soarelui, dimineata sa fim absorbiti de splendoarea unui nou rasarit mereu unic?Am uitat oare ce inseamna sa lasam la o parte ceea ce ne tine departe de altii?Am uitat sa iubim, sa intelegm, sa ascultam?Unde sunt momentele in care stateam in fata focului si ascultam povestile prietenilor nostrii?Cand a fost ultima oara cand le-am adresat un cuvant dulce si plin de dragoste parintilor nostrii?Pentru ce mai exista timp acum?Zilele trec, anii trec si in clipa in care vom constata ca nu am facut ceea ce trebuia intocmit mai demult, va fi deja prea tarziu.

Pe vremuri, oamenii isi cladeau singuri propriile lor conceptii si valori.Baza credintei lor era aflata in inimile lor, pironita cu trei pironi mari care odata au strapuns mainile nevinovate ale Mantuitorului...Salvator minunat, Om perfect, Dumnezeu atotputernic, strapuns pe o cruce de lemn.Cruce ce a marcat o schimbare.Schimbare ce a dus la un nou inceput.Un nou inceput cu totul diferit,considerat un simplu domeniu al normalitatii pe vremea aceea.Oamenii pastrau dragostea in suflet, o puneau inaintea orgoliului, a urii.Dragostea insemna aurul vietilor lor, indrumatorul ideal al unor trairi la fel de controversate ca si cele cu care noi ne confruntam in prezent.Oare ei nu aveau tot acelasi timp de care noi avem parte acum?Cum reuseau sa priveasca la cruce si in acelasi timp sa fie atenti la tot ce este in jurul lor?Vremurile nu s-au schimbat.Tehnologia a avansat.Moda s-a schimbat.Oamenii s-au schimbat...In rest,totul a ramas la fel.La fel de frumos cum a fost intotdeauna.Daca am indeparta doar pentru cateva clipe cortina intunecata ce pune o bariera intre inima de lemn si crucea de aur, am vedea ca adanc in noi inca pastram crucea de lemn si inima de aur.Noi, oamenii prezentului, tinem mult la ceea ce aratam in exterior.Enigmatici, actionam repede si nu dam importanta cuvenita fiecarui lucru...si asta se intampla tocmai pentru ca "nu avem destul timp".De ce nu ne oprim pentru o clipa sa ne analizam serios cursul de desfasurare al vietilor noastre?De ce sa nu incepem sa ne ascultam inima?

Daca I-am permite celui care a transformat crucea in lemn si inima in aur sa ne transforme si pe noi in persoane noi, cu timp suficient, cu rabdare indelungata, cu dragoste nelimitata am observa ca adevarata arta ce ne poate duce mai aproape de perfectiune este credinta nemarginita.Credinta ca poti face, atata timp cat vrei.Ca poti fi de folos, ca te poti implica.In mijlocul lumii aglomerate in care traim, nu uita ca existi si tu.

Asadar...ce fel de inimi avem?

Lumina sau intuneric?

Imagineaza-ti pentru o clipa ca te afli intr-o incapere intunecoasa,fara usi si fara geamuri dar esti constient ca in locul in care esti,exista un intrerupator si undeva un bec.Consideri ca esti capturat intr-o inchisoare despartita de tot ce inseamna sens si simti ca esti singur.Desi sti ca in apropiere este o lumina,te gandesti ca degeaba ai cauta, repetandu-ti incontinuu ca este imposibil sa gasesti intrerupatorul in bezna aceea deplina.Nici macar nu incerci sa te ridici si sa incepi sa cauti.Poate ca nu vei gasi sursa din prima incercare,poate nici din a doua.Poate vei spune ca e in zadar si te vei aseza din nou jos,revenindu-ti la starea initiala.Niciodata insa nu poti sti din a cata incercare vei reusi sa gasesti lumina.Important este ca ea exista.E chiar langa tine si umbrit de gandurile tale,uiti ca trebuie sa pornesti in cautarea ei.
Asa este si cu viata.Suntem inchisi intr-un cerc din care simtim ca trebuie sa evadam.Dorim cunoastere fiind strapunsi de anumite idealuri.Vrem sa facem lucruri marete,dar nu luptam deloc.Preferam sa stam deoparte,ca nu cumva sa fim deranjati din visarea noastra si asteptam raspunsuri la intrebarile ce ne brazdeaza sufletul si inima.Asteptam ca,brusc,sa devenim mai rationali,mai agreabili sau mai intelepti,insa noi nu facem nimic.Poate te intrebi:"Ei bine, ce pot face eu?Eu nu-mi cunosc viitorul.Maine e o incertitudine.De ce sa ma straduiesc sa gasesc un scop,atata timp cat in ziua urmatoare il pot pierde?"De ce?Pentru ca exista UN SCOP care iti garanteaza vesnicia.Si tocmai pentru ca nu ai timp, trebuie sa profiti de sansa pe care o ai.Traim in intuneric.In pacat.Suntem robiti de noi insine si de lucruri ce pun bariere intre fiinta noastra si Divinitatea Absoluta,singura sursa ce ne poate asigura viata eterna.E atat de simplu sa incercam sa prindem aceasta sansa!Daca ea este chiar langa noi,de ce sa o irosim?De ce sa alegem lucruri efemere,in loc sa ne gasim defatarea in lucruri vesnice?In ciuda egocentrismului nostru,cineva ne iubeste si vrea din suflet sa ne directioneze viata.El este Viata.El este Lumina oamenilor.Lumina ce lumineaza in intuneric.Daca alegem sa traim in Lumina, descoperim ca in jurul nostru sunt mii de lucruri de care ne putem bucura si de a caror existenta,nu am stiut niciodata.
Revenim in final la camera noastra intunecoasa.Sa presupunem ca exista cineva care se ambitioneaza si reuseste sa gaseasca sursa de lumina.Se uita in jur.Bezna,nimic frumos.Goliciune impletita cu intuneric.Nici un sens.Acum,inchide ochii.Negru.Apasa pe intrerupator.Deschide ochii si mut de uimire priveste in jur.Niciodata nu si-ar fi putut imagina atata frumusete.In camara vietii lui,se aflau cufere cu pietre pretioase,podeaua era facuta din aur curat,peretii luceau cu o sclipire de cristal.Mai arunca o privire in jur.Descoperi o fantana cu nuferi in care isi privi chipul si se revazu pe sine.Ramase neclintit si fara cuvinte.Era o persoana noua,o persoana schimbata.Il cuprinse o bucurie imensa,ce ii inunda viata si il lasa mut de uimire.O lacrima ii curse usor pe obraz.Apoi zambi.Pentru prima oara observa ca in camera vietii lui se mai aflau cateva persoane.Erau preietenii lui.Acum stateau si ei in Lumina.Si erau fericiti.Fericiti pentru ca au inteles ca Lumina este mai tare decat intunericul.Fericiti ca a existat cineva,care i-a indrumat si pe ei la Sursa...SI ERAU CONSTIENTI CA NU VOR MAI FI NICIODATA SINGURI...

Oare exista minuni?

Sunt om.Si sunt limitat.Am capacitatea de a intelege unele lucruri dar bineinteles, nu toate.Asadar admit ca sunt situatii in care am nevoie de un anume ceva.O esenta simpla a vietii.Un raspuns la celebrul "De ce?".O definitie pe care o caut de mult timp si desi ii cunosc intelesurile,nu stiu sa o explic.
Sunt momente in care realitatea ne arunca in centrul unui cerc de foc.Apar deznadejdi,frici si indoieli pe care ratiunea nu le mai poate controla.Simtim ca nu suntem destul de puternici pentru a lupta dar nici nu dorim ajutor.Nu acceptam sa fim ridicati,desi stim ca suntem cazuti."Sunt in regula"."Ma descurc".Replici simple, posibile realitati ascunse in spatele unor suflete mult prea ranite ca sa accepte sa lase la iveala ceea ce simt cu adevarat."De parca ti-ar pasa!" Imi pasa!Imi pasa cu adevarat.Doresti minuni?Ele nu aluneca pe o panta cereasca direct pe inima ta.Dumnezeu isi alege ingerii sai prin care lucreaza.El sadeste in fiecare om o samanta a dragostei,a intelegerii,a compasiunii sau a rabdarii.De noi depinde daca ii acordam vreo importanta,daca reusim sa o facem sa aduca roade.Zi de zi ne dorim mai mult.Dar facem ceva pentru a obtine ceea ce cautam?
Poate inconstient ne luptam sa primim raspunsuri la intrebari pe care nu le intelegem niciodata cu adevarat.Avem nevoie de ajutor.Si de recunoastere.Minuni exista.Poate spui acum ca tu nu ai fost niciodata parte a uneia.Eu cred ca pana si faptul ca respiri este o minune.Insa neluand in calcul parerea mea poate insignifianta,te las pe tine sa decizi adevarul.Ti s-a intamplat vreodata sa vezi cu ochii tai cum imposibilul devine realitate?Sa vezi ca Dumnezeu poate, chiar daca tu afirmi ca nu poti?Singura sursa de unde porneste adevaratul succes este credinta.Ca si oameni,suntem slabi.Traim cu impresia ca viata este sub controlul nostru,astfel angajandu-ne intr-o cautare a miracolelor.Acolo unde nu lasam ca ajutorul sa patrunda,nu vor exista niciodata minuni.Din moment ce credinta noastra va fi atintita spre Scopul real al acestei vieti,vom vedea imediat rezultatele.Sub orice forma vor veni ele.Important este ca vor fi acolo.Nu putem beneficia de sprijin,atata timp cat afirmam ca suntem tari.Nu putem obtine iubire,atata timp cat spunem ca suntem iubiti.Nu putem zice ca dorim minuni,atata timp cat noi insine nu incercam sa fim minuni!Si din clipa in care vom accepta realitatea asa cum este ea,vom privi cu ochii nostri implinirea celor mai arzatoare vise infiripate in centrul inimilor noastre!

Calator

Ne intrebăm adesea pentru ce este toată aglomeraţia şi forfota creată în cotidianul nostru. De ce ne naştem? Pentru ce trăim? Avem un traseu lung de străbătut care începe cu prezentul. Aici şi acum ne începem misiunea de călători. Ca şi oameni, suntem pioni consacraţi pe tabla de joc a vieţii şi nu putem direcţiona în niciun fel cursul de desfăşurare a lucrurilor. Ne simţim inutili şi nu mai putem judeca. Unde sunt conceptele? S-au spulberat într-un neant insipid, fără urmă de frumos? Unde s-au risipit clipele în care priveam în jur şi admiram roua dimineţii,măreţia soarelui sau splendoarea apusului? Trăim. Ne îndreptăm cu toţii spre o anume ţintă, în care ne punem speranţele unui nou început. Cum se începe un inceput? Pe cărarea vieţii, există multe astfel de ambiţii. Să ai o slujba decentă, un salariu acceptabil sau o casă frumoasă e mare lucru în lumea de azi. Însă viaţa nu înseamnă avuţie. Viaţa trebuie înţeleasă şi acceptată drept un dar suprem şi nemeritat. Ne-am născut şi ne îndreptăm cu repeziciune spre nicăieri. Unde ne potrivim în acest Univers atât de vast? Ne trezim dimineaţa, mergem la şcoală, mâncăm sau dormim, împlinim parcă o rutină zilnică. Şi, totuşi, trăim pe acest pământ. Ne întrebăm adesea: cine suntem? Ce este viaţa? Încotro ne îndreptăm? Zeci de întrebări se învârt în jurul nostru, întrebări ale căror răspunsuri poate nu le vom afla niciodată. După cum o carte are un autor şi după cum o clădire are un arhitect, tot aşa şi existenţa umană are un scop dat de Creatorul ei. Şi acesta este simplu. Fericirea veşnică ce nu depinde de circumstanţe sau posesiuni, ci doar de Dumnezeu, fără de care viaţa nu are sens. Ca şi oameni, călătorim în timp. Fără vreo influenţă a trecutului sau deloc brăzdaţi de un viitor glorios, reuşim să ne atribuim denumirea de călători. Procesul trăirii noastre este însuşi o dovadă a firii noastre. Viaţa este o călătorie fara bagaje, dar cu o destinaţie clară. Din moment ce ştim încotro ne îndreptăm, ne vine uşor să ne atingem idealurile. Lupte zadarnice, eforturi incontestabile... totul se învârte în jurul timpului. Suntem legaţi unii de alţii, tocmai pentru că, intenţionat sau nu, suntem călători comuni, ce urmăm acelaşi traseu lung şi obositor. Ne diferenţiem prin scopul pe care dorim să-l atingem. Unii doresc veşnicia, alţii nu doresc nimic. Important este că pentru toate există un anumit ţel. Te afli la început de drum şi nu ştii încotro să mergi? Consideri că tot ce se întamplă cu tine nu are niciun rost? Ştii cine ţine cheia secretului tău? Dumnezeu are un plan cu viaţa ta, care va fi dus la îndeplinire încet şi sigur. Aleargă spre cer! Acolo poţi culege fericirea la care orice suflet visează!

Cine sunt eu?

,,Cine sunt eu, ca Domnului întregului pământ
Să-I pese de-ajuns să-mi ştie numele,
Să-I pese de-ajuns să-mi simtă durerea?
Cine sunt eu, ca Luceafărul
Să aleagă să-mi lumineze calea
Pentru inima mea rătăcită?

Nu pentru cine sunt eu
Ci pentru ceea ce Tu ai făcut
Nu pentru ceea ce am făcut eu

Eu sunt floarea care se ofileşte uşor
Sunt aici acum şi mâine nu mai sunt
Un val în ocean
Un abur în vânt
Şi totuşi, Tu mă auzi când strig
Doamne, Tu mă prinzi când cad
Şi tu mi-ai spus cine sunt
Sunt al Tău

Cine sunt eu, ca ochii care mi-au văzut păcatul
Să privească asupra mea cu dragoste şi să mă vadă ridicându-mă?
Şi cine sunt eu, ca vocea care a calmat marea
Să strige în ploaie
Şi să liniştească furtuna din mine?"
Eu sunt o floare care se ofileste usor...

Doamne,sunt un nimeni, dar cu dragostea Ta devin totul. Sunt traiectoria trasata sters de umbra timpurilor.Sunt floarea ofilita care imprastie parfumul frumusetii atunci cand e atinsa de tainca sclipire a diminetii.Nu sunt aici pentru a venera trecutul si nici pentru a inalta viitorului.Sunt aici pentru a simti adierea prezentului prin pulberea de recunoastere a inimii.M-am nascut ca sa iubesc.Nu pentru mult timp.Astazi,evadez din sfera vreunui maine, directionanandu-mi astfel prioritatile.Sunt om si traiesc.Un calator remarcabil printre miile de astfel de persoane.Ma deosebesc prin ambitie.Ambitia e un punct forte, ea e puntea de pornire spre o lume mai buna.Daca privesc inapoi,risc sa uit cine sunt acum, transformarea existenta reflectandu-se doar in prezentul trait cu o demnitate curata.Si nu doresc sa gresesc.Nu acum.Cineva spunea ca din greseli se invata si pe buna dreptate realiza o imagine clara a realitatii.Eu insa cred ca si din lucruri intelept gandite poti invata.Pe Dumnezeu il poti simti?...Eu sunt cantecul intarziat murmurat incet printre cuvintele pline de compasiune ale lumii.Sa nu va para rau pentru mine.Eu merg acasa.Sunt pe drumul cel bun pe care putini oameni il aleg.Sunt doar unul dintre ei si nu sunt singurul. Numele meu e enigma firii soptita la fiecare rasarit, de un glas bland si divin.Sunt soarele care a incetat sa lumineze pentru un timp...Dar va rasari, intr-o noua dimineata,mai senina,mai frumoasa.Sunt izvorul plin de viata parasit in neantul veacului si dirijat de stihurile vechi ale inimii.Sunt praful calcat in picioare de indiferenta nepasatoare,mistuitoarea ura ce nu inceteaza sa domneasca in acest cotidian mercantil.
Eu sunt nimic...si nimic e chiar nimic.Dumnezeul meu,eu stiu exact ce sunt...dar Tu stii mai bine ce as putea fi.Distruge-mi din adancul inimii influentele propriului eu.M-am nascut tarziu,dar nu prea tarziu pentru a intelege ca de fapt exist.Doamne,fiinta mea moare in fiecare zi coplesita de dragostea Ta.Am nevoie de rabdare,de timp.Schimba-ma Tu, in asa fel incat sa fiu in stare sa mor cate putin in fiecare zi a vietii mele.Sa ma desprind de egocentrism si sa-mi reorientez privirea spre Tine.Doar astfel voi putea realiza ca de fapt m-am nascut la momentul potrivit pentru a invata sa renunt la totul,numai ca sa fiu in prezenta Ta si sa inteleg cu adevarat...CINE SUNT!

Despre mine

,,NUMELE MEU? Va fi scris intr-o zi pe o piatra. Tatal meu ma va striga si si eu ii voi raspunde. Sunt nerabdatoare sa-mi cunosc numele pe care voi fi chemata.
ANUL NASTERII? Cel mai tinar an.Nascuta de doua ori. Ultima oara pentru cer.
ORIGINEA MEA? Am fost roaba. Acum sunt fiica. Ma trag dintr-o familie numeroasa. Inca nu-mi cunosc toti fratii. Sunt fericita ca-l cunosc pe Fratele mai mare. Tatal meu e stapanul Universului.

PROFESIA? Imi pregatesc un loc in cer. Lucrez...
UNDE LOCUIESC? Tara mea nu e de aici. Aici sunt doar pentru o vreme. Sunt in drum spre tara mea. Am facut un popas pe Pamant. Stabilit pe strada Intunericului nr. 666. M-am stabilit aici ptr a raspandi lumina, o mica raza din ceea ce e in tara mea.
VECINII? Sunt ingerii. Ii aud in fiecare zi cantand
STUDII? Invat in scoala Tatalui meu. Am multe de invatat. Am inceput cu dragostea,apoi cu bucuria, pana,...
DACA AM FOST SUPUSA JUDECATII(CAZIER)? Mi-am ucis Eul. Am fost condamnata la viata vesnica. Nu peste multa vreme imi voi ispasi pedeapsa.
CE IMI PLACE SA FAC? Imi place sa fac bucurie Tatalui meu. Sa lucrez impreuna cu El. Ma va rasplati... in ascuns,Acum zidesc aur, argint si pietre scumpe..
CE DREPTURI AM? Mi-a dat dreptul sa port numele Lui. Am dreptul la Cer.
CE FAC ACUM?
Sunt fericita..."