Cine sunt eu?

,,Cine sunt eu, ca Domnului întregului pământ
Să-I pese de-ajuns să-mi ştie numele,
Să-I pese de-ajuns să-mi simtă durerea?
Cine sunt eu, ca Luceafărul
Să aleagă să-mi lumineze calea
Pentru inima mea rătăcită?

Nu pentru cine sunt eu
Ci pentru ceea ce Tu ai făcut
Nu pentru ceea ce am făcut eu

Eu sunt floarea care se ofileşte uşor
Sunt aici acum şi mâine nu mai sunt
Un val în ocean
Un abur în vânt
Şi totuşi, Tu mă auzi când strig
Doamne, Tu mă prinzi când cad
Şi tu mi-ai spus cine sunt
Sunt al Tău

Cine sunt eu, ca ochii care mi-au văzut păcatul
Să privească asupra mea cu dragoste şi să mă vadă ridicându-mă?
Şi cine sunt eu, ca vocea care a calmat marea
Să strige în ploaie
Şi să liniştească furtuna din mine?"
Eu sunt o floare care se ofileste usor...

Doamne,sunt un nimeni, dar cu dragostea Ta devin totul. Sunt traiectoria trasata sters de umbra timpurilor.Sunt floarea ofilita care imprastie parfumul frumusetii atunci cand e atinsa de tainca sclipire a diminetii.Nu sunt aici pentru a venera trecutul si nici pentru a inalta viitorului.Sunt aici pentru a simti adierea prezentului prin pulberea de recunoastere a inimii.M-am nascut ca sa iubesc.Nu pentru mult timp.Astazi,evadez din sfera vreunui maine, directionanandu-mi astfel prioritatile.Sunt om si traiesc.Un calator remarcabil printre miile de astfel de persoane.Ma deosebesc prin ambitie.Ambitia e un punct forte, ea e puntea de pornire spre o lume mai buna.Daca privesc inapoi,risc sa uit cine sunt acum, transformarea existenta reflectandu-se doar in prezentul trait cu o demnitate curata.Si nu doresc sa gresesc.Nu acum.Cineva spunea ca din greseli se invata si pe buna dreptate realiza o imagine clara a realitatii.Eu insa cred ca si din lucruri intelept gandite poti invata.Pe Dumnezeu il poti simti?...Eu sunt cantecul intarziat murmurat incet printre cuvintele pline de compasiune ale lumii.Sa nu va para rau pentru mine.Eu merg acasa.Sunt pe drumul cel bun pe care putini oameni il aleg.Sunt doar unul dintre ei si nu sunt singurul. Numele meu e enigma firii soptita la fiecare rasarit, de un glas bland si divin.Sunt soarele care a incetat sa lumineze pentru un timp...Dar va rasari, intr-o noua dimineata,mai senina,mai frumoasa.Sunt izvorul plin de viata parasit in neantul veacului si dirijat de stihurile vechi ale inimii.Sunt praful calcat in picioare de indiferenta nepasatoare,mistuitoarea ura ce nu inceteaza sa domneasca in acest cotidian mercantil.
Eu sunt nimic...si nimic e chiar nimic.Dumnezeul meu,eu stiu exact ce sunt...dar Tu stii mai bine ce as putea fi.Distruge-mi din adancul inimii influentele propriului eu.M-am nascut tarziu,dar nu prea tarziu pentru a intelege ca de fapt exist.Doamne,fiinta mea moare in fiecare zi coplesita de dragostea Ta.Am nevoie de rabdare,de timp.Schimba-ma Tu, in asa fel incat sa fiu in stare sa mor cate putin in fiecare zi a vietii mele.Sa ma desprind de egocentrism si sa-mi reorientez privirea spre Tine.Doar astfel voi putea realiza ca de fapt m-am nascut la momentul potrivit pentru a invata sa renunt la totul,numai ca sa fiu in prezenta Ta si sa inteleg cu adevarat...CINE SUNT!